Regele Artur

Regele Arthur sau Artur este un rege britanic semi-legendar, reprezentând deseori idealul cavaleresc, atât în război, cât și în pace. De-a lungul timpului, popularitatea poveștilor despre regele Arthur a crescut, depășind granițele Marii Britanii. În Europa și America mai ales au apărut numeroase alte legende, povești, cărți și filme care măresc universul ficțional al acestor legende.

Puținele informații istorice despre Arthur provin din lucrările lui Nennius și Gildas și din Annales Cambriae. Arthur cel din legendă s-a dezvoltat inițial prin pseudo-istoriile lui Geoffrey of Monmouth și prin poveștile anonime galeze cunoscute colectiv sub numele de Mabinogion. Chrétien de Troyes a inițiat tradiția literară a ciclului arthurian, care a devenit una din principalele teme ale literaturii medievale. Scrierile medievale despre Arthur au luat sfârșit cuMorte D'Arthur a lui Thomas Mallory, apărută în 1485. Interesul în regele Arthur a reapărut ulterior, reprezentative fiind Un yancheu din Connecticut la curtea regelui Arthur de Mark Twain, The Once and Future King de T.H. White și opera Parsifal de Richard Wagner.

Temele centrale ale ciclului arthurian variază în funcție de textele care sunt examinate. Ele însă includ accederea la tron a lui Arthur prin episodul sabiei din stâncă, înființarea ordinului de cavaleri cunoscut ca Masa Rotundă și cavalerismul asociat, sfaturile vrăjitorului Merlin, apărarea Britaniei de invadatorii saxoni, aventuri magice la care iau parte anumiți cavaleri, în special Kay, Gawain, Lancelot, Percival și Galahad, sora lui Arthur Morgan le Fay, căutareasfântului Graal, adulterului lui Lancelot și al reginei lui Arthur, Guinevere, bătălia finală cu Mordred, și legenda întoarcerii lui Arthur. Sabia magică "Excalibur", castelul Camelot și Doamna Lacului joacă de asemenea roluri importante. Un aspect stilistic important al literaturii medievale arthuriene este că e invariabil anacronistă. Lucrările moderne totuși, sunt plasate de obicei în evul mediu sau în evul mediu întunecat.

Originea numelui Arthur este ea însăși subiect de dispută. Unii consideră că provine din numele de familie latin Artorius, însemnând "plugar" (varianta "Arturius" este cunoscută din inscripții). Alții consideră că ar proveni din galezul arth (mai înainte art), însemnând "urs", sugerând că art-ur, "omul-urs", este forma inițială. Numele lui Arthur apare ca Arturus în textele arthuriene timpurii în latinp, niciodată Artorius, deși este posibil ca formele din latina vulgară ale lui Artorius, pronunțate în limbile celtice, să dea atât Arthur cât și Arturus.^{[necesită citare]}

Toby D. Griffen de la Southern Illinois University leagă numele Arthur de Arcturus, cea mai strălucitoare stea din constelația Boötes, în apropiere de Ursa Mare (Ursa Major - Marele urs). Arcturus din latina clasică ar fi devenit Arturus în latina vulgară, iar strălucirea sa și poziția pe cer i-ar fi făcut pe oameni să o considere "paznicul ursului" și "conducător" al celorlalte stele din Boötes. Griffin susține că "Arthur" nu e un nume personal, ci un nom de guerre, un epitet dat omului care i-a condus pe britoni împotriva saxonilor,, pe care atât vorbitorii de latină, cât și vorbitorii de britonă l-ar fi asociat conducerii și ferocității de urs.^[10] O variantă a teoriei nom de guerre este că numele combina cuvintele galez și latin pentru "urs": art și ursus.^[11]Numele Arthur și variantele sale au fost folosite ca nume de persoane de cel puțin alți patru conducători care au trăit după datele presupuse ale bătăliilor lui Arthur, sugerând, după Griffin și alții, că a fost folosit ca nume de persoană după ce "primul" Arthur l-a făcut faimos.

In noul film "Avalon High" (Liceul Avalon) se vorbește despre un anumit Ordin al Ursului. In acesta se vorbește cum că, o dată la o mie de ani, regele Arthur s-ar reîncarna. Acesta este un exemplu de legendă despre regele Arthur.

sursa:http://ro.wikipedia.org

Paris din Troia

Paris  este personaj mitologic, cel mai mic dintre fiii regelui troian Priam și al Hecubei.
Înainte de nașterea sa, Hecuba visase că viitorul ei copil va atrage pieirea Troiei. Când Paris vine pe lume, Priam porunci slujitorului său Agelaos să-l ucidă. Păstorul nefiind în stare să ridice arma asupra unui copilaș, l-a părăsit într-un desiș pe muntele Ida, sperând ca astfel va pieri; dar fiul lui Priam fu găsit și alăptat de o ursoaică. Reîntorcându-se peste cinci zile, Agelaos, plin de uimire, găsește copilul încă în viață și-l ia cu el acasă, crescându-l ca și cum ar fi fost fiul său. El îi dădu numele de Paris. Acesta trăi printre păstori și deveni un tânăr nespus de frumos și inteligent, aceste lucruri trădând sângele său nobil. Încă copil fiind, el scăpa nu numai turmele dar și pe tovarășii săi încolțiți de fiare sălbatice sau tâlhari. Prin puterea și vitejia lui, ajunse atât de vestit în rândurile poporului încât i se dădu numele de Alexandru (adicăînvingătorul, protectorul).

La nunta lui Thetis cu Peleus (care au devenit părinții lui Ahile) au fost poftiți toți zeii Olimpului, cu excepția unei singure ființe, Eris - zeița discordiei. Aceasta, ca să se răzbune pe zei a aruncat un măr de aur pe care inscripționase un singur cuvânt Kallistei - Celei mai frumoase. Muritorul Paris a fost ales de zei să hotărască care dintre cele trei zeițe: Atena, Hera, sau Afrodita, merită mărul.

Fiecare dintre zeițe căuta să-l înduplece să-i dea ei mărul, făgăduindu-i o mare răsplată; astfel, Hera îi promise domnia peste Asia întreagă, zeița Atena - slavă și biruință în războaie, iar Afrodita îi făgădui să-i dea de soție pe cea mai frumoasă dintre muritoare, pe Elena, fiica lui Zeusși a Ledei. Paris nu stătu mult pe gânduri și-i dădu mărul Afroditei.

Frumoasa Elena era însă soția regelui spartan Menelaos. Acest lucru nu l-a împiedicat pe Paris să o răpească (în conformitate cu unele relatări, Elena, din dragoste pentru Paris și-a părăsit soțul, casa și fiica (Hermione) plecând în taină cu acesta la Troia). Acest fapt a constituit motivul izbucnirii războiului troian.

Portretul lui Paris în Iliada lui Homer este cel al unui laș; în duelul dintre el și Menelaos, fiindu-i teamă de moarte, se ascunde printre prietenii lui. Este dur dojenit pentru lașitatea sa de către fratele său Hector. Singura sa victimă va fi Ahile, ucis cu ajutorul unei săgeți otrăvite. În cele din urmă, Paris cade lovit de o săgeată otrăvită a lui Philoctetes; murind, imploră ajutorul fostei sale soții, Nimfa Oinone, părăsită de el pentru Elena. Oinone refuză să-l ajute pe Paris, apoi se sinucide. 

sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris_(mitologie) .

Apolodor din Damasc

Apolodor din Damasc (c. 60 - c. 125) a fost un arhitect sirian sau grec, un favorit al împăratului roman Traian. Este creditat cu numeroase monumente și clădiri, printe care și Podul lui Traian.
Apolodor construiește între anii 103-105 un pod pe Dunăre între Drobeta (Drobeta Turnu Severin de azi) și Pontes (azi satul Kostol din Serbia). Detalii despre forma și mărimea podului: lung de cca. 1135 m, lat de cca. 15 m, înalt de cca. 19 m, construit din barne de lemn încrucișate, sprijinite de piloni construiți din caramidă, piatră, mortar și ciment natural numit „pozzolana”, provenit din Italia). Nu se cunosc detalii despre metoda de construcție. Se presupune că Apolodor a deviat cursul Dunării și apoi a turnat picioarele podului.

Dupa terminarea podului, paza acestuia a fost asigurată prin două castre numite Drobeta și Pontes. Accesul nu era posibil decât trecând prin aceste castre. La încetarea stăpânirii romane în Dacia, podul este distrus în nenumărate rânduri. Astăzi, pe malurile Dunării, încă se mai pot vedea picioarele podului. În1858, Dunărea a înregistrat un nivel atât de scăzut încât s-au putut zări și construcțiile de sub apă.

De asemenea, el a proiectat și Columna lui Traian, inaugurată la 12 mai 113. Se află între Biblioteca Greacă și Biblioteca Latină. În columnă se află, într-o urnă de aur, cenușa lui Traian.

A fost un constructor militar roman de origine greaca.

sursa:http://ro.wikipedia.org

Elisabeta I a Angliei

     Elisabeta I  (7 septembrie 1533 – 24 martie 1603 ) a fost regină a Angliei și regină a Irlandei din 17 noiembrie 1558până la moartea sa. Elisabeta I a fost al cincilea și ultimul monarh al casei Tudor (primii fiind Henric al VII-lea, Henric al VIII-lea, fratele său vitreg Eduard al VI-lea, verișoara sa Jane și sora sa vitregă, Maria I). A fost cunoscută și ca „Regina Fecioară” sau „Gloriana”.

S-a născut în 1533, din căsătoria lui Henric al VIII-lea al Angliei cu Anne Boleyn, care, cu puțin timp după nașterea fetei, a fost decapitată. Avea trei ani când toată lumea din curte a uitat de ea, unde până atunci fusese răsfățată. Era o fată înțeleaptă, învățată, cu un caracter violent, dar știa să rămână și izolată; a crescut între intrigi și comploturi, care au făcut-o precaută și bănuitoare.

În 1558, la numai douăzeci și cinci de ani, la moartea surorii sale Maria, i se încredințează soarta țării, care a devenit slabă și săracă în urma războaielor și a luptelor religioase. Elisabeta jura că îi va purta de grijă până la moarte. Aceste cuvinte au constituit pentru ea un jurământ cât se poate de real, lucru de care miniștrii și consilierii s-au convins imediat ce au cunoscut caracterul noii stăpâne. Fiind convinsă că soarta i-a prilejuit urcarea pe tron, în timpul celor patruzeci și cinci de ani de domnie își îndeplinește sarcina cu multă maiestuozitate și siguranță în sine.

Domnia reginei Elisabeta este denumită era elisabetană sau epoca de aur, fiind marcată de sporirea puterii Angliei pe plan mondial. Marii dramaturgi William Shakespeare, Christopher Marlowe și Ben Jonson au avut o carieră înfloritoare în timpul domniei reginei Elisabeta.

În plus, în aceeași perioadă, Francis Drake a devenit primul englez care a înconjurat globul; Francis Bacon și-a expus viziunile filosofice și politice și s-a produs colonizarea Americii de Nord, sub Sir Walter Raleigh și Sir Humphrey Gilbert. Elisabeta a fost o domnitoare temperamentală și uneori indecisă. Indecizia sa, considerată a fi un defect de către consilierii săi, a salvat-o deseori de alianțe matrimoniale și politice nefericite. Asemenea tatălui ei, regele Henric al VIII-lea, Elisabeta a scris poezie și proză. Domnia sa a fost marcată de prudența în ceea ce privește acordarea de onoruri și demnități. În timpul domniei reginei Elisabeta, au fost ridicate la rang nobiliar doar opt persoane: un earl și șapte baroni. Elisabeta a redus de asemenea numărul consilierilor săi privați, de la treizeci și nouă la nouăsprezece și ulteriori la paisprezece.

În anul 1587, Maria Stuart, regina scoțienilor a fost executată de Elisabeta I, pentru că a complotat împotriva ei. Elisabeta îl acceptă însă ca moștenitor pe fiul Mariei, Iacob VI Protestantul, al Scoției. Condamnarea la moarte a reginei Scoției a declanșat războiul cu Filip al II-lea, regele Spaniei.În timpul domniei Elisabetei I, Biserica anglicană devine Biserica oficială. Regina a stabilit o Biserică ce reprezenta un compromis între credința protestantă și cea catolică.

Virginia, o colonie engleză din America de Nord și ulterior membră a Statelor Unite, a fost denumită după porecla Elisabetei "Regina Virgină".

          

sursa:http://ro.wikipedia.org

Destinul Ioanei D’Arc – miracol sau complot?

     

        Ioana D'Arc, dupa este descrisa in Petit Larousse a fost numita   "floarea cea mai pura" a Frantei. Insa dovezi si documente descoperite de istoricii moderni par sa dea un alt curs acestui miraculous. Majoritatea datelor referitoare la aceasta ciobanita razboinica sunt contradictorii, iar anumite personaje contemporane in epoca au avut grija ca lucrurile sa ramana asa. Toate datele "oficiale" par sa indice o prezenta magica in jurul Ioanei inca din copilaria acesteia. Tot din acea perioada incep si neclaritatile.Intreaga ei biografie, inca de la inceputuri, este incarcata de semnificatii, piese importante care au contribuit la construirea a ceea ce pare a fi un mit, insa unul durabil.

In primul rand, se pare ca Ioana D'Arc nu s-a nascut la Domremy, dupa cum sustine varianta oficiala, si asta pentru ca frantuzoica nu ar mai fi frantuzoaica, deoarece in acea perioada, localitatea apartinea ducatului Bar, care a fost alipit Frantei abia in 1766. Insa acesta nu este singura neconcordanta. Chiar daca nu s-a nascut aici, este sigur ca a copilarit in aceasta localitate. Locatia nu era deloc intamplatoare. Satul loren il avea protector pe Sfantul Remy, cel care l-a uns pe regele Clovis cu Sfantul Mir.


Chiar si data nasterii sale poarta o incarcatura care sta sa anunte ceva grandios. Varsta exacta a acesteia reprezinta o incertitudine, insa unii istorici sustin ca ziua nasterii era 6 ianuarie, ori aceasta data nu este lipsita de importanta. Aceasta este ziua Epifaniei, cand sunt comemorati Magii care au anuntat venirea lui Cristos. Chiar si Ioana D'Arc a fost incapabila sa isi spuna varsta la proces, afirmand ca are in jur de 19 ani, insa alte date istorice sugereaza ca eroina avea la data procesului varsta de 24 de ani. Asta face ca anul nasterii sa fie 1407, an in care, la curtea Frantei se petreceau lucruri extrem de curioase. Regele Carol al VI-lea fusese deja cuprins de boala ce i-a afectat judecata, astfel incat, dupa ce a avut 11 copii cu Isabeau de Bavaria, acestuia nu i-a mai fost permis sa doarma cu sotia sa pentru a nu o rani in timpul crizelor sale. In acest timp, regina a intretinut o legatura cu cumnatul ei, Ludovic de Orleans. Relatia celor doi nu era secreta la curte, deoarece acestia nu depuneau prea multe eforturi pentru a o ascunde. Cu toate acestea, in 1407, regina ramane insarcinata cu cel de-al doisprezecelea copil, pe care ea sustine ca l-a avut printr-o intamplare miraculoasa cu regele insusi. La 10 noiembrie 1407 da nastere unui copil care moare insa la putin timp dupa botez. In mod straniu, copilul nu figureaza in registrele parohiei care se ocupa de familia regala. Sursele istorice ale vremii sunt si ele indecise asupra sexului copilului. In prima editie a Istoriei Frantei de Villaret (1764) apare numele unui baietel, Filip, ca fiind cel de-al doisprezecelea copil, insa in editiile urmatoare, numele este schimbat: este vorba despre Ioana, o fetita. Istoricii contemporani presupun ca modificarea a fost impusa de aparitia unor noi documente in acest sens.

In 1814, Pierre Caze, subprefect de Bergerac vine cu o ipoteza revoltatoare pentru acele timpuri: in opinia acestuia, cel de-al doisprezecelea copil era chiar aceasta Ioana, careia i se substituise un baietel. Adevaratul vlastar regal a crescut la Domremy si s-a numit Ioana D'arc. Desi ideea pare rupta dintr-un roman de capa si spada, nu ar fi fost pentru prima data cand un copil regal ar fi fost inlocuit. Motivatia acestor gesturi era protectia mostenitorilor a caror viata era in pericol ca urmare a rasturnarilor de situatie, a manevrelor politice si a itelor care se teseau de obicei la curtile regale. De aici, pana la a transforma un astfel de mostenitor intr-o mana de aur a providentei nu a fost decat un pas.


Legenda care a fost tesuta in jurul personalitatii Ioanei D'arc sustine ca aceasta era fiica unor tarani. Daca luam in calcul varianta conform careia mama copilei era chiar Isabeau, cedarea catre o familie de tarani pare o alegere stranie. In fapt, familia D'Arc era departe de a fi o familie de pastori. Tatal, Jacques d'Arc era sindic de Domremy si vechil. Acesta avea in grija doua castele, iar intr-unul dintre ele locuia impreuna cu familia sa. Mai mult decat atat, mai multi membri ai familiei d'Arc se regaseau in acea perioada la curtea regelui Carol al VI-lea. O alta neconcordanta este legata de faptul ca eroina era cunoscuta si sub denumirea de "Fecioara din Orleans", ceea ce poate fi explicat usor prin faptul ca aceasta participase la eliberarea Orleans-ului in data de 8 mai 1429. Ori, istoricii au identificat doua documente anterioare acestei date, in care se foloseste acealasi apelativ pentru a o descrie pe Ioana D'Arc. In acest caz, ar putea oare denumirea de Orleans sa indice patronimul acesteia si implicit paternitatea, care in acest caz, i-ar fi apartinut ducelui de Orleans?

Multe dintre faptele sau spusele Ioanei au fost puse pe seama vocilor pe care sustinea ca le auzise in copilarie, si care aveau rolul de a o sfatui si a o indruma. Mai mult decat atat, vocile ii spuneau:"Du-te, fiica a Frantei!". Apelativul este nelalocul lui daca i se adreseaza unei ciobanite lorene, deoarece copiii Frantei erau chiar vlastarele regale, insa isi are un rol normal in alt context. Pentru a confirma aceasta apartenenta privilegiata, insotitorul fidel al Ioanei, nobilul de tara Jean d'Aulon, i se inchina in conformitate cu uzantele feudale, in genunchi si atingandu-i mainile. Aceasta este pozitia vasalului care ii jura credinta suzeranului sau. Scena nu ar fi putut avea loc daca Ioana era doar o simpla ciobanita lorena, manata de eroism si patriotism.

sursa:http://www.descopera.ro/teoria-conspiratie

7 femei remarcabile in istoria Romaniei

• Doamna Chiajna

Doamna Chiajna isi datoreaza reputatia de duritate mai degraba scriitorului Alexandru Odobescu care, dupa cum scrie Nicolae Iorga, a facut din ea "un tip de rautate indrazneata". Ca avea o fire apriga si dominatoare, reiese destul de limpede din faptele ei. Istoricul Constantin C. Giurescu o descrie ca pe o femeie "energica, de mare vointa, apriga fata de dusmani, culta, dar fara scrupule si lipsita complet de moralitate si de pudoare." Vai de mine! Chiajna a fost fiica domnitorului Petru Rares si sotia lui Mircea Ciobanul, de doua ori domnitor al Valahiei: 1545- 1554 si 1558-1559. Era pe vremea cand domnia se cumpara cu sume uriase date ca mita Inaltei Porti otomane, iar pastrarea ei era conditionata de plata tributului anual si de alte si alte daruri oferite turcilor, pentru a le obtine sprijinul impotriva "concurentei."Chiajna (sau Mirceoaia, cum ii spuneau contemporanii, dupa numele sotului ei) a devenit adevarata conducatoare a Valahiei in vremea domniei fiului ei, Petru cel Tanar care, la moartea tatalui sau, avea doar 12 ani. Cu ajutorul aprigei sale mame, tanarul domn s-a putut mentine pe tron aproape noua ani, intr-o vreme in care multi dintre voievozi nu domneau decat un an-doi. Dar pastrarea tronului s-a facut cu pretul unor conflicte armate cu inamicii domnitorului si, mai ales, cu pretul cumpararii sprijinului de la Constantinopol.


            

• Doamna Elina

Nu multi stiu cine a fost aceasta doamna, putin cunoscuta noua, dar care, dupa opinia unor cercetatori , a fost o prezenta de mare insemnatate in istoria noastra.  Doamna Elena - ramasa mai cunoscuta sub numele de Elina - era sotia lui Matei Basarab, domn muntean sub a carui carmuire, lunga de peste doua decenii (1632-1654), Valahia a prosperat, imbogatindu-se cultural, intarindu-se politic, ridicandu-se economic. Nicolae Iorga, in Istoria romanilor in chipuri si icoane, ii lauda evlavia, dragostea pentru cultura, calitatile de gospodina si de buna organizatoare, precum si curajul. Evlavioasa, doamna Elina ctitoreste biserici; iubitoare de invatatura, - ca si fratele sau, Udriste Nasturel, marele carturar al secolului al XVII-lea -, spriijina dezvoltarea tiparului; la nevoie, adauga preocuparilor feminine - de infrumusetare a casei si gradinii domnesti - pe acelea de carmuitoare a tarii: "Femeie indrazneata, ea purta de grija tarii in 1633, cand sotul ei, care-si luase scaunul cu armele, merse la Constantinopol sa-si capete intarirea […]" A avut nefericirea de a-si pierde fiul, dar a ramas vreme indelungata alaturi de sotul ei, imbatranind impreuna, pana cand moartea i-a despartit, ea murind in 1653, urmata de el dupa numai un an.

 

• Ana Ipatescu

Eroina revolutiei pasoptiste a devenit, curand dupa remarcabilul ei gest de curaj, prin care a salvat guvernul revolutionar de la dizolvare, subiectul unor speculatii care au umplut presa vremii, speculatii privind atat moravurile si personalitatea ei, cat si motivatia gestului ei eroic. Evenimentele, pe scurt: in iunie 1848, un grup de revolutionari romani citeste, pe o campie de langa bucuresti, celebra Proclamatie de la Islaz, prin care cheama poporul la lupta impotriva invechitei ordini sociale si politice din Tara Romaneasca si indeamna la schimbarea acesteia. Cu sprijin popular, revolutionarii preiau puterea si formeaza un guvern provizoriu. Dupa aceasta prima izbanda, incep neintelegerile intre noii guvernanti. Marii boieri profita de situatie si organizeaza o contralovitura: cu ajutorul unor trupe militare, guvernul revolutionar e arestat! Buimacite de rapida rasturnare de situatie si de interventia armatei, masele populare, lipsite de armament suficient, se simteau infrante si, practic, se resemnasera… Si, cu asta s-ar fi ispravit cu revolutia romana de la 1848, dupa numai cateva zile, daca n-ar fi existat o femeie care, cu o singura actiune plina de avant, a pus din nou lucrurile pe fagasul progresist pe care pornisera.

• Regina Elisabeta

Ii datoram acestei prime regine a Romaniei - ca si regelui Carol I, sotul ei - trecerea tarii de la statutul unui mic stat, aflat undeva, spre marginea Europei si mai aproape de portile Orientului, la cel al unui stat european, acceptat si respectat ca atare de catre puterile continentale ale vremii. La 26 de ani, printesa germana Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied isi parasea caminul pentru a se stramuta in aceasta tarisoara aproape necunoscuta, ca sotie a principelui german conducator, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Se intampla in 1869, iar in 1881, odata cu alegerea lui Carol I drept rege al Romaniei, Elisabeta devenea regina. Iubitoare si protectoare a artelor, ea insasi autoare de poezii, romane si nuvele in engleza, franceza, germana, principesa - mai apoi regina - Elisabeta a fost, insa, mult mai mult decat o femeie de litere si o sotie de monarh. Lasand aspectele oficiale ale politicii - diplomatia, guvernarea, razboiul - pe seama regalului ei sot, ea si-a dus, fara ostentatie, dar cu staruinta, propriile ei campanii. Asumandu-si fara nici o ezitare latura feminina a misiunii politice cu care s-a considerat investita, a inceput o staruitoare munca de a-si face cunoscuta si admirata in Europa tara peste care domnea. A facut ceea ce ii sade bine unei regine sa faca, dar nu doar de dragul de a avea o ocupatie. S-a spus despre ea ca avea o conceptie romantica, idealista (prin asta intelegandu-se: oarecum lipsita de realism) despre frumusetile tarii si despre oamenii ei.

• Ecaterina Teodoroiu

Ecaterina Teodoroiu (sau Catalina Toderoiu) e o prezenta insolita in istoria noastra, una dintre putinele femei distinse "oficial" cu renumele de eroina, printre atatea alte eroine anonime care vor fi pierit in batalii fara ca posteritatea sa le mai stie numele si faptele.Cercetas, apoi infirmiera in timpul Primului Razboi Mondial, si-a depasit conditia sub influenta unei tragice intamplari - moartea fratelui ei Nicolae, cazut pe front. Pentru el, in amintirea lui, pentru a-i onora memoria, sora l-a inlocuit, cumva, devenind si ea soldat - sau, poate, curajul pe campul de lupta era o trasatura de familie. Podul Jiului, Samboteni, Barbatesti, Tantareni, Filiasi - sunt nume ale unor locuri in care armata romana a dat, in 1916, batalii la care a luat parte si Ecaterina - pe atunci in varsta de 22 de ani. Remarcata penrtru curajul ei, decorata de regele Ferdinand, a primit, pe langa multe distinctii, gradul de sublocotenent si comanda unui pluton de infirmieri, cu care a luat parte la luptele de la Marasesti. Aici a murit, impuscata in piept, incheindu-si astfel, in chip tragic si eroic, scurta viata de femeie-ostas.

• Regina Maria

Regina Maria a avut, ca si predecesoarea ei, o viata plina de preocupari personale, bine cunoscute, care ii hraneau spiritul creator si avid de frumos, dar si o viata politica, mult mai putin stiuta, insa prin care a adus un aport hotarator la istoria Romaniei. Castelul Pelisor, casa si gradinile de la Balcic, tablourile pe care le picta, povestile pe care le scria - sunt infaptuirile unei vieti de regina-artista, plina de haruri, parte dintre multele sale calitati.Dar, atunci cand, dupa Primul Razboi Mondial, negocierile Tratatului de la Paris s-au impotmolit in punctul in care urmau sa se acorde Romaniei recunoasterea si rasplata participarii la conflict, regina Maria si-a revelat si marele ei har politic, pe care il avusese mereu, dar care, pana atunci fusese tinut oarecum ascuns, in umbra celorlate preocupari, mai vizibile - de mama, sotie, persoana oficiala si artista. A plecat ea insasi la Paris, iar intrevederile cu ministrul francez Clemenceau au indreptat situatia. Prin Tratatul de la Paris, Romania si-a vazut implinite aspiratiile, iar Romania Mare isi datoreaza nasterea - poate in masura mai mare decat credem - interventiei oportune si salutare a reginei Maria.

• Elena Lupescu

Elena Lupescu e una dintre acele amante regale a caror influenta a fost atat de mare incat te intrebi cum ar fi aratat istoria daca ele n-ar fi aparut, intr-o buna zi, in calea monarhului pe care l-au sedus. Viata ei insa are multe puncte intunecate, informatiile sunt neclare si contradictorii. Data la care ar fi inceput legatura ei cu regele Carol al II-lea si chiar anul nasterii sunt sursa de controverse, alimentate de informatiile contradictorii ce reies din presa contemporana lor si din cartile scrise despre ei. Multa vreme privita doar ca o pacoste, denigrata si urata atat de politicienii vremii, cat si de popor, ea a fost un soi de inamic public nr. 1, personajul negativ, malefic, din umbra tronului. Recent, insa, au inceput sa fie publicate si dezvaluiri ce descopera o alta fata a ei, prezentand-o, neasteptat, intr-o lumina mai buna. Ca si timpul vietii ei, e greu sa cerni adevarul de scorneli. Oricum ar fi, pare sa fi avut o fire complexa, masura a unei inteligente ascutite, care a ajutat-o sa-si croiasca drumul in viata, sa se adapteze si sa reziste in viata agitata si presarata cu intamplari dramatice a curtii regale din timpul perioadei interbelice.

sursa:http://www.descopera.ro/descopera-istoria-romanilor